Descrierea Companiei

Bom Group a fost înființată în 1966 ca o companie de construcții de sere, dar în scurt timp s-a extins cu diviziunea de ecranare și climat.Divizia de ecranare a fost fondată în 1977, iar divizia de climat în 1983. De-a lungul anilor, cele trei divizii ale noastre au fost strâns întrepătrunse și sunt capabile să realizeze proiecte mari la cheie sub numele: Bom Group. Bom Group este un partener principal în priectele la cheie, ceea ce înseamnă că suntem capabili să ne asumăm și să realizăm un întreg proiect de la A la Z.Bom Group este pe lângă arhitectul horticol și dezvoltatorul, inginerul, producătorul, consilierul și constructorul proiectului

Inovaţie

Inovația a fost întotdeauna unul dintre cei mai importanți piloni ai organizației noastre. Cu un portofoliu impresionant de inovații, Bom Group este recunoscut ca unul dintre părinții fondatori ai industriei serelor moderne din sticlă.În 1982 am devenit faimoși în întreaga lume odată cu introducerea jgheabului revoluționar din aluminiu. Jgheabul din aluminiu (1982) a fost o inovație revoluționară a grupului Bom și este în prezent jgheabul standard în horticultura de seră. Pe lângă jgheabul din aluminiu, Bom Group are un portofoliu mare de inovații.Inovaţiile noastre unt pe baza evoluțiilor din piață, climă, energie, culturi, nevoile si cererile clienților precum și mulți alți factori.

Portofoliu

Bom Group are deja peste 65.000.000 m2 de experiență la nivel mondial și un palmares dovedit cu proiecte la cheie, eficiente și foarte profitabile pe tot globul.Pe lângă proiectele noastre la cheie la scară largă, suntem și specialiști în instruirea folosirii facilităţilor oferite de technologia înaltă.Împreună cu instituțiile de cercetare și guvernul (local) am construit mai multe facilități de cercetare de ultimă generație, cum ar fi KAS2030, All-Climate- Greenhouse, Winterlight Greenhouse și The Water Saving Greenhouse.Aceste „speciale” ale Bom Groupului sunt investiții pentru a ridica întregul sector horticol la următorul nivel și pentru a realiza producții mai mari cu costuri, consumuri de energie și apă mai mici!

La cheie

Bom Group este un partener lider în proiecte la cheie. De-a lungul anilor, Bom Group a câștigat multă experiență cu proiecte la cheie. Însoțim clientul de la început până la sfârșitul absolut. În acest proces putem ajuta clientul cu studii de fezabilitate, sfaturi, îndrumări de cultivare, instruire la fața locului, consultanță și după finalizare rămânem conectați pentru a monitoriza procesele acolo unde este necesar.

Când vine vorba de un proiect la cheie, lucrăm îndeaproape împreună cu experți și parteneri din sector, dar Bom Group rămâne contractorul principal al proiectului. Scopul nostru este să eliberăm complet clientul. Aranjam intregul proces de la A la Z.

Luați, de exemplu, proiectul nostru Low Carbon Farming. Bom Group este contractorul principal al acestui proiect de 290.000 m2, care este unul dintre cele mai durabile proiecte de sere din Regatul Unit. În acest proiect, folosim căldura reziduală de la o stație de tratare a apei din apropiere pentru a încălzi serele. Low Carbon Farming este un proiect cuprinzător format din trei locații și anume: Place Farms 127.000 m2, Crown Point North 94.000 m2, Crown Point South 67.000 m2. În aceste sere se vor cultiva roșii, castraveți și ardei, care vor satisface aproximativ 5% din cererea internă.

Bom Group este antreprenorul principal pentru acest proiect, ceea ce înseamnă că pe lângă seră, ecranare, climă, apă și electricitate, am asigurat și toate utilitățile. „Noua normalitate” necesită soluții complete la cheie, iar acest proiect, Low Carbon Farming, poate deci fii numit la cheie „plus”!

Produse

Ecranare

Vezi Produs